GRADINA VIE
Descopera optiuni naturale care pot ajuta la imbunatatirea sanatatii tale.Avem o gama diversificata de ceaiuri suplimente,uleiuri si creme,toate concepute pentru a sustine bunastarea ta.
Uscarea plantelor medicinale s-a practicat de către oameni din timpurile cele mai îndepărtate, iar procedeele folosite în acest scop au fost şi sunt în permanenţă perfecţionate. De la uscarea plantelor în poduri sau sub grinda teraselor, astăzi se pot folosi și uscătoarele electrice. Vom încerca în acest scop să ne referim la uscarea plantelor medicinale în mod natural. Uscarea plantelor medicinale într-un mod natural s-a dovedit a fi cea mai eficientă modalitate, urmărind totuși câteva specificații de ordin tehnic ce vor duce la o calitate superioară de produs vegetal destinat fitoterapiei.
Totul despre recoltarea plantelor medicinale
Recoltarea plantelor medicinale este o operaţie care influenţează mult asupra calităţii produsului. În acest context se va respecta momentul optim de cules
în cursul perioadei de vegetaţie, perioadă specifică pentru fiecare grupă de produse,astfel:
- La grupa flori, recoltarea se va face la începutul înfloririi, cu excepţia florilor de salcâm japonez care se culeg în stadiul de boboci florali. Culesul tardiv duce la deprecierea plantelor prin,schimbarea culorii (decolorare scuturarea petalelor, în general cele mai bogate în principiiactive.
- La grupa rădăcini-rizomi recoltarea se va face numai primăvara timpuriuşi toamna târziu, adică înainte depornire a în vegetaţie a plantei şidupă intrarea în perioada de repaus, atunci când în partea subterană a plantei se acumulează substanţele,active. Pe perioada de vară rădăcinile şi rizomii sunt seci, lemnoase, cu un conţinut extrem de scăzut în principii active. De asemenea, mare importanţă prezintă respectarea momentului optim de recoltare în timpul zilei.
La prima vedere, s-ar putea crede că recoltarea plantelor medicinale este o operațiune simplă, însă în realitate lucrurile stau altfel. Cercetările de laborator,
efectuate fără întrerupere în special în secolul trecut au stabilit că:
- cantitatea de principii active nu este aceeaşi în toate organele unei plante medicinale, într-un organacumulându-se concentraţia cea mai mare, în altul mai mică şi în altul chiar poate lipsi sau există în cantitate neglijentă. De aici rezultă că trebuie să se cunoască cu suficientă precizie organul sau organele cele mai bogate în principii active deoarece numai astfel se va obţine un produs vegetal cu eficienţa terapeutică nu numaicertă, dar şi constantă.
- cantitatea de principii active din organul de plantă cel mai bogat în ele nu este aceeaşi în tot timpul anului, ci variază în funcţie de etapele sezoniere de vegetaţie a plantei, găsinde-se în concentraţie maximă numai într-o anumită perioadă a anului, care trebuie să coincidă şi cu timpul de recoltare a acestui organ, alegerea momentului optim de recoltare fiind deosebit de important pentru obţinerea de produse de calitate superioară;
- stabilitatea în timp, calitativă şi cantitativă a principiilor active
- într-un organ de plantă recoltat la timpul potrivit depinde pe de o parte de modul de uscare a lui, iar pe de altă de condiţiile în care este păstrat.
-
Recoltarea organelor vegetale ale plantelor medicinale
Făcând o privire de ansamblu asupra organelor de plantă utilizate în scopuri terapeutice şi cunoscute sub denumirea de materie primă sau produs vegetal, se constată că în funcţie de specie se recoltează organele specificate mai jos, în paranteză după fiecare menţionându-se şi denumirea lui ştiinţifică:
- părțile subterane care pot fi rădăcinile (Radix) sau rizomii (Rhizoma), bulbii (Bulbus) şi tuberculii (Tubera);
- părţile aeriene sau supraterestre denimite în mod curent “iarba” (Herba), frunzele (Folium), florile (Flores), mugurii foliari(Gemmae sau Toriones),seminţele (Semen), fructele(Fructus) şi scoarţa sau coaja (Cortex).
Culesul plantelor medicinale în România are o veche tradiție, știinduse despre leacurile cu plante medicinale ale dacilor,
în Grecia și Roma antică. Există o anume zi din an (24 iunie) când după tradițiile păgâne, se spune că este noaptea magică
a Sânzienelor (Drăgăicilor) când și plantele medicinale din acel sezon au cea mai mare potență a principiilor active.
Recoltarea plantelor medicinale în această zi își are origini vechi și în tradițiile și obiceiurile bulgarilor. În Bulgaria sărbătoarea veche pre-creștină din oaptea de 23 spre 24 iunie se numeste Enyovden (Еньовден) fiind ca și la noi, sărbătoarea soarelui și a plantelor
medicinale.
Recoltarea plantelor medicinale și a organelor vegetale pentru utilizarea în scopuri terapeutice
Recoltarea părţilor subterane ale plantei
Rădăcinile şi tulpinile subterane (rizomi, tuberculi, bulbi) se recoltează în general când planta este în stare de odihnă, adică toamna târziu, după terminarea circulaţiei sevei (sucului) sau primăvara, înainte de a începe circulaţia, deoarece în aceste perioade ele conţin principii active în cantităţi mai mari. nainte de a se trece la efectuarea acestei operaţii trebuie să se acorde multă atenţie şi siguranţă că s-a identificat specia dorită, deoarece acum pot surveni cele mai
frecvente confuzii tocmai din cauza absenţei părţilor aeriene şi în special a florilor – elementele care uşurează simţitor recunoaşterea plantei respective
.La unele plante, părţile subterane se recoltează în altă perioadă a anului, de exemplu tuberculii de omag se recoltează vara, întrucât în această perioadă ei
conţin principii active în cantitate mai mare. Totuşi, trebuie să se aibă grijă, în general, ca părţile subterane să nu fie recoltate în timpul înfloririi,
deoarece în această perioadă ele sunt mai sărace în. substanţe active.Părţile subterane se scot din pământ şi se curăţă de pământ prin scuturare sau chiar
prin spălare. Când se spală, după terminarea acestei operaţii, rădăcinile sau tulpinile subterane se aşază în coşuri, pentru a se scurge apa, punându-se
apoi imediat la uscat. nainte de curăţire sau spălare este necesar să se îndepărteze părţile nefolositoare (cioturi, părţi aeriene, rădăcini seci, subţiri).
La unele plante, părţile subterane se curăţă de coajă şi după aceea se pun la uscat; de exemplu nalba mare.
Partea aeriană a plantei, adică tulpina cu frunze şi flori, se numeşte iarbă (Herba). Recoltarea ierbii se face, în general, când planta este înflorită şi constă în
tăierea tulpinii; în nici un caz nu se smulg plantele.
Când cresccomasate în colonii, plantele medicinale se pot cosi sau secera, după care seîndepărtează plantele străine, părţile înnegrite sau decolorate, precum şi părţile lemnoase ori mai groase ale tulpinii pentru a corespundecondiţiilor tehnice de recepţie.
Recoltarea frunzelor
Recoltarea frunzelor se face când acestea sunt complet dezvoltate, fără a fi însătrecuteşi numai pe timp uscat.
Dacă se întâmplătotuşi ca frunzele recoltate să se umezească sau să se încingă în timpul transportului, vorfi neapărat vînturate între mâini, fără a
lestrivi,pentru a le răcori şi deslipi unele de altele.
La recoltare se aleg numai frunzele întregi, de culoare verde caracteristică, nepătate,neatacate de rugină sau insecte.
Recoltarea frunzelor, deşi în general are loc primăvara atunci când acest organ a ajuns la o dezvoltare normală, ea variază de la specie la specie. În cazul plantelor ierbacee recoltarea cea mai adecvată corespunde epocii de înflorire a lor. Mai trebuie amintit că frunzele care conţin uleiuri volatile trebuie recoltate pe timp
Frunzele cărnoase se recoltează de pe tulpini bucată cu bucată,iar cele obişnuite se pot recolta şi prin strujire.
Strujirea se face în felul următor: după ce planta a fost cosită, se îndepărtează frunzeleîngălbenite, iar cele corespunzătoare se culeg,trăgându-le
cu mâna de pe tulpină, cu o mişcare de jos în sus (de exemplu recoltarea prin strujire a frunzelor de urzică).
Recoltarea Florilor
Recoltarea florilor se va face în general, când sunt complet dezvoltate, cu puţin
timpînainte de înflorire, adică când sunt boboci, cât şi în timpul înfloririi, dar în nici un caz mai târziu,adică după ce floarea s-a trecut., iar celelalte pe vreme cu soare.
Unele flori, de exemplu cele de arnică şi podbal, se recoltează numai în stare deboboci, deoarece mai târziu, când încep să se deschidă, ele se transformă
prin uscare în puf, devenind necorespunzătoare.
Alte flori de lăcrămioare, sunătoare şi tei —se recoltează când nu sunt complet dezvoltate (atunci când bobocii încep să se desfacă) deoarece altfel ele se scutură, iar prin uscare, îşi schimbă culoarea.
Florile se culeg în general fără pedunculi (codiţe). Recoltarea florilor se face dimineaţa, pe timp uscat, numai după ce se ridică roua,pentru a evita umezirea
şi înnegrirea pe timpul uscării. Tot din acest motiv, în timpul recoltatului, florile se pun în stare afânată, în coşuri sau lădiţe şi nu îndesate în saci.
Imediat după recoltare, se scot din coşuri sau lădiţe, pentru a nu se încinge, se vântură uşor cu mâinile şi se pun apoi la uscat.
Recoltarea fructelor şi seminţelor
Fructele şi seminţele se recoltează, în general, când ajung la maturitate.
Recoltarea fructelor variază în funcţie de natura fructului, astfel în cazul fructelor cărnoase recoltarea lor se recomandă să se facă când ele sunt complet
dezvoltate (ex. fructele de afin, de ienupăr, etc.), iar în cazul fructelor uscate, înainte de deschiderea lor, când seminţele sunt deplin dezvoltate,
maturizarea şi deschiderea lor, având loc în timpul uscării. Această operaţiune se efectuează toamna până la căderea brumei.Recoltarea seminţelor în scopuri terapeutice trebuie făcută când seminţele au ajuns la maturitate, iar în cazul când fructele care le conţin sunt dehiscente (procesul prin care fructul ajuns la maturitate se deschide pentru a pune în libertate seminţele).
Recoltarea scoarţelor (cojilor)
De la unele specii de plante se foloseşte în scopuri medicinale numai scoarţa recoltată fie de pe tulpini, fie de pe ramuri şi chiar de pe rădăcini.
Perioada cea mai corespunzătoare acestei operaţii este primăvara până în momentul formării primelor frunze când începe circulaţia sevei, sucului,
în plantă.În acest anotimp scoarţa conţine o cantitate suficientă de principii active, iar cojirea se face mai uşor (desprinderea scoarțelor de partea lemnoasă a tulpinelor sau a altor organe de prelevare). Indiferent deanotimp şi de organul folosit se recomandă ca recoltarea să se facă pe vreme uscată, fără umiditate şi cu soare, exceptând, după cum am precizat, organele ce conţin uleiuri volatile .
Recoltarea mugurilor
După cum se ştie, mugurii foliari sunt organe ce se formează toamna, însă recoltarea lor se face primăvara devreme când timpulm permite și sunt complet
dezvoltaţi (primăvaran timpuriu când planta îşi intensifică activitatea ei de vegetaţie), dar înainte de a se deschide.În cazul mugurilor de plop, când au rezina în ei, deci, când luaţi între degete se lipesc. Mugurii se culeg unul câte unul şi se aşază în saci sau coşuri.
Recoltarea plantelor otrăvitoare
Multe din plantele medicinale sunt otrăvitoare, de aceea recoltarea lor necesită multă grijă. În,nici un caz copiii nu trebuie lăsaţi să recoltezeaceste
plante, iar oamenii maturi vor fi atenţi ca în timpul recoltării să nu ducă mîinile la nas,la ochi sau la gură şi să nu mănânce.
De asemenea este interzisă cu desăvârşire recoltarea în acelaşi timp a plantelor otrăvitoare şi a celor neotrăvitoare.
După terminarea recoltării plantelor otrăvitoare, cei care au participat la această operaţie se vor spăla pe mîini cu apă şi săpun.
Plantele otrăvitoare cele mai importante
sunt:
- din familia Solanaceae: mătrăguna (Atropa belladonna), măselariţan(Hyoscyamus niger), laurul (Datura stramonium);
- din familia Ranunculaceae: spânzul (Helleborus purpuras-cens),omagul (Aconitum napellus),ruseuţaprimăvăratică (Adonis vernalis);
- din familia Liliaceae: brânduşa (Colchi-cum autumnale),stirigoaia(Veratrum album), lăcrămioarele(Convallaria majalis);
- din familia Hypocreaceae: cornul secarei (Claviceps purpurea).
Bibliografie recomandată despre recoltarea plantelor medicinale
- Prof. dr. doc. D. Gr. Constantinescu,
- Farm. dr. Elena Hațieganu,
- Plantelemedicinale (proprietățile lorterapeutice și modul de folosire), Editura medicala,București, 1979, pag. 25Dr. farm. Ștefan Mocanu, Farm.DumitruRăducanu,
- Plantele medicinale tezaur natural în terapeutică, Editura militară,București, 1986, pag. 35
Uscarea plantelor medicinale urmărește doifactori mai importanţi: temperatura şi lumina.
Uscarea plantelor medicinale – Procedeu descris pentru fiecare parte vegetala în parte
Uscarea plantelor medicinale în aer liber şi la soare se foloseşte cu predilecţie în cazul rădăcinilor şi rizomilor, a unor fructe şi seminţe, şi chiar a unor flori (cele albe de exemplu). Acest mod de uscare se poate folosi cu succes în regiunile calde şi mai secetoaseale ţării. În regiunile de munte şi de deal uscarea
plantelor medicinale la umbră este cea mai recomandabilă, podurile caselor, magaziilor, şoproanelor acoperite cu tablă sau ţiglă şi bine aerisite corespund cel mai bine acestui scop. Pentru uscarea naturala a plantelor medicinale se pot folosi şiunele încăperi ale casei, respectând cerințele minime legate
de aerisire și umiditatea atmosferică potrivită procedeului prevăzut. Uscarea plantelor medicinale trebuie făcută imediat după recoltare. Uscarease
efectuează în strat subţire. Organele vegetale colectate se pot așeza pe rame de lemn prevăzute cu site de sârmă sautifon.
Produsele vegetale recoltate pot fi așezate pe tifon, dar în cazul altor materiale se recomandă un strat suplimentar de hârtie (coală albă este ideal).
Vârfurile florale şi florile trebuie uscate cu mai multă atenţie pentru a-şi păstra culoarea. În cazul când uscarea partilor vegetale colectate se face direct la soare,nele se vor acoperi cu hârtie. Materialul pus la uscat, exceptând frunzele şi florile, se întoarce zilnic,prin această operaţie evitându-se încingerea şi
înnegrirea lui, ceea ce ar determina o pierdere a cantităţii de principii active.
Practica a demonstrat că frunzele şi florile pot fi socotite suficient de uscate când foşnesc la atingere, iar părţile subterane, ramurile şi scoarţele se rup cu zgomot la îndoire.
neamestecat cu alte specii sau cu impurităţi şi corpuri stăine.După ce au fost pregătite,curăţate şi spălate, eventual tăiate,rădăcinile se pun la uscat,
de preferinţă în uscătorii artificiale, însă în lipsa acestora, rădăcinile se pot usca, pe vreme frumoasă, în aer liber,întinse la soare, pe rogojini sau saci,
ori înîncăperi bine aerisite.Rădăcinile suntcompletuscate atunci când dacă sunt îndoitese rup cuun zgomot sec.
Atunci când rădăcinile se usucă în uscătorii artificiale, temperatura din încăpere va fi la început în creştere,
iarcătresfârşitul operaţiunii va deveni
staţionară.
În nici un caz, temperatura nu trebuie să scadă, deoarece scăderea temperaturii provoacă mucegăirea rădăcinilor chiarîn uscătorii.
Frunzele se usucă în încăperi bine aerisite (în poduri sau magazii),întinzându-se în straturi subţiri.
Pentru ca uscarea plantelor medicinale să se facă în condiţii cât mai igienice,se recomandă ca duşumeaua încăperii să fie acoperită cu hârtii curate. Frunzele se pot usca şi în aer liber, pe rame speciale, acoperite cu hârtie, pentru a se feri de acţiunea directă a razelor solare, care le decolorează uşor.
Ramele care servesc la uscare au dimensiunea aproximativă de 1 m lungime, 60 cm lăţime şi au părţile laterale confecţionate din şipci, iar fundul din plasă de sîrmă sau grătare de nuiele . Înainte de a fi puse la uscat, frunzele care eventual sunt lipite între ele trebuie desfăcute, pentru a se evita înnegrirea lor.
Această operaţie se face prin vînturarea lor cu mâinile. Frunzele sunt bine uscate atunci când îşi pierd elasticitatea, iar dacă sunt prinseîntre două degete, nervura mediană se rupe cu un zgomot specific.
Cum se usucă iarba (“herba” sau partea superioara – ierboasă)?
Sursa: Medi-Plantas (Mozambique
2009)
Iarba se usucă în încăperi bine aerisite, întinsă în straturi subţiri, păstrând aceleaşi condiţii de igienă ca şi la frunze. Se poate usca şi în aer liber, aşezată pe rame speciale, acoperite cu hârtie, pentru a se evita decolorarea. Iarba este bine uscată atunci când îşi pierde elasticitatea în aşa fel, încât dacă este prinsă între două degete se rupe uşor.
Cum se usucă florile?
Operaţia este dificilă şi trebuie făcută cât mai repede, pentru ca florile să nu-şi piardă culoarea naturală şi să rămână întregi. În general, florile se usucă în poduri, întinse pe hârtii în stratur si foarte subţiri. Se pot usca şi în aer liber, eventual pe rame suprapuse, cu condiţia să nu fie expuse direct razelor soarelui, care le decolorează. Pentru a evita decolorarea, rama de deasupra se acoperă cu hârtie. Există totuşi flori, cum sunt cele de soc şi de lumânărică,
care se usucă la soare, dar sub supraveghere.
În timpul uscării, florile nu trebuie atinse sau întoarse, deoarece aceste operaţii produc pătarea lor.
Cum se usucă fructele şiseminţele?
Fructele se usucă, de preferinţă, în uscătorii artificiale. Pe timp uscat şi călduros se pot usca şi în aer liber, întinse în straturi subţiri pe hârtii sau rame.
Uscarea seminţelor, operaţie mai puţin dificilă decât a celorlalte părţi din plantă, deoarece umiditatea lor este mică, se face în poduri sau în aer liber ; se recomandă a fi, din când în când, lopătate (întoarse).
Cum se usucă scoarţele?
De preferinţă uscarea scoarţei se face în uscătorii artificiale. În lipsa acestora, pe timp frumos, uscarea se poate face şi în aer liber. Scoarţele sunt considerate uscate, când se rup cu un zgomot sec.
Cantitatea aproximativă obținută după uscarea plantelor medicinale
În general, 1 kg produs vegetal uscat se obţine din: 3—5 kg rădăcini proaspete, din 2— 3 kg scoarţe, din 4—6 kg frunze sau iarbă (herba), din 5—9 kg flori, din 1,300— 1,500 kg seminţe, din 2—9 kg fructe şi din 1,100— 1,300 kg muşchi (licheni). Datele diferă in funcţie de plantă, regiune şi anotimpul în care se face recoltarea.
Uscarea plantelor medicinale –
faze importante ale procesului
GRADINA VIE
MAGAZIN ONLINE
Mail:office@ilincuta-dan.ro
Adresa:Calea Serban Voda 109-111,Bucuresti
Contact:0786.081.724